De la catedră, Sepia privea peste ochelari, clasa. Plicitisită deja, se gândea dacă rezerva de cerneală îi ajunge pentru a dispărea în albastru. Eram vreo șapte, toți moluște speriate că ne pică la testul de gramatică și va trebui să repetăm clasa cephalopodelor. Mie mi se făcuse dor de mare, mă visam aruncată printre valuri și apoi, să mă afund în nisipul fierbinte. Nu, eu nu voi face nicio perlă, îmi înfășor bine valvele în jurul corpului meu moale, a fost o greșeală să-mi corijez gramatica- mereu voi fi o cephalopodă. Continue reading
O experiență personală 